În ceea ce priveste stilul abordat de Aliaj… ei bine, aici s-au nascut mici controverse. Unii spun alternative. Altii – brit-pop. Eu spun – alternative cu influente brit-pop. Desi influente mai pot defini o multime. Nu asta e important.

Noul demo al celor de la Aliaj întruneste piese de pe anterioarele materiale (demo), ma refer aici la Doar noi si Vând, înregistrate în 2003 si Trafic din 2002. Iar pentru fanii Radiohead, Coldplay sau Placebo, Aliaj e alternativa româneasca. Singura. Doar putin mai „rea”, ma refer la atitudine, si nu la calitate.

Piesele de rezistenta: Tu cu cine tii? (înteleg de ce au ales sa îsi numeasca materialul dupa numele piesei) si Vând. Piese cu sonoritate. Acelea pe care le fredonezi o zi întreaga. Poate pentru ca toate au locul lor în peisaj. Chitara e la locul ei. Tobele – exact unde ar trebui sa fie. Vocea se încadreaza si ea în atmosfera. Fara a face abstractie de faptul ca materialul este un demo si mixajul e departe de a fi mixaj ca la carte, totusi piesele sunt compacte si totusi da bine.

Ma uimeste faptul ca au devenit putin mai agresivi. Si eu îi credeam doar o trupa de vesnicul brit-pop. Piesa TVZeu are unul dintre cele mai tari începuturi de piesa din câte am ascultat eu pe vreun cd demo. Aduce foarte mult cu Primus. Felicitari pentru combinatia, daca nu ciudata, cel putin curajoasa.

Ultima piesa este instrumentala. Trafic e, cred eu, si cea mai expresiva dintre ele. Chiar ma face sa ma gândesc la o zi aglomerata pe strazi. La locuri de parcare vesnic pline pâna la refuz si la soferi nervosi. E destul de complicat sa redai imagini în muzica, fara a te folosi însa de voce.

Aliaj este una dintre acele trupe care promite multe. Asta în cazul în care cineva va recunoaste valoarea acolo unde exista. Si trupa ar putea sa placa mult unui public larg, tocmai pentru ca are melodicitate.

www.aliaj.ro

Macedonia

Daca ati fost prin Bucuresti (în august) sau în Timisoara la concertul de pe Eminescu în 25 august a.c. nu aveati cum sa-i pierdeti pe Two Sides. Nu de alta, dar suna prea bine ca sa nu capteze atentia. Si, cel putin dupa concertul din Timisoara, au fost foarte bine vazuti de public, iar parerea mea coincide cu a majoritatii (de data asta).

Tinând cont ca este vorba despre un demo, nu pot comenta calitatea sunetului, a prezentarii sau a selectiei, cu toate ca nu am nici un fel de obiectie. Se stie deja ca trupele din tarile civilizate într-o proportie (mult) mai mare decât plaiul mioritic îsi permit sau macar îsi dau interesul sa realizeze un produs demo(nstrativ) cât mai de calitate.

Punk-rock cât mai „in your face”. Ritm alert, tobe clar definite, versuri foarte personalizate. Nu pot analiza cât mai îndeaproape atmosfera ori compozitia întregului material pentru ca în cele din urma este vorba de punk, si probabil chiar ritmul alert ma împiedica sa fiu cât mai subiectiva. Desi, daca asculti albumul iar si iar, încep sa iasa în evidenta unele piese: My own blood sau Gonna Rearange.

Be part of... aduce foarte mult cu Green Day, daca nu per total, macar partea de intro. Friends pare mai mult alternative-punk, dar nu iese din cadrul general. Iar Hard Core Pride, asa cum spune si titlul, lasa împresia de hardcore, desi pe mine tot cu gândul la punk ma duce.

Pe de-a-ntregul albumul asta poate concura cu materiale „oficializate” ale multor trupe de punk ce câstiga premii pe la MTV. 

www.twosides.com.mk

Germania

Singurul concert al celor de la Stubborn în România a fost cel de la festivalul Rock la Mures. Iar ei spun ca a fost si cel mai bun concert al lor de pâna acum. Aici pot sa fiu de acord dintr-un singur motiv: chiar au fost buni. Extrem de buni. Asa o energie pe scena si asa o forta instrumentala mai rar îti e dat sa întâlnesti la o trupa noua. Sau poate ca asta e si secretul: elanul de început.

Cu toate ca demo-ul este înregistrat cu un alt vocal decât cel pe care l-am cunoscut la Periam-Port, suna foarte bine. Dar nu la fel de bine ca si în concert. Si desi piesele nu sunt aceleasi pe care le-au cântat la festival, tot suna bine. Dar nu la fel de bine. Iar energia pe care o emana într-un concert live nu se gaseste pe demo-ul pe care îl am în fata. Caracteristica generala a demo-urilor.

Stilul aduce mult cu Static-X sau Drowning Pool si Staind (ma gândesc aici la perioada frustrata). Piesa cu cea mai mare rezonanta este Deja-Vu. Probabil pentru ca e si cea mai melodica. Fara sa se asemene între ele, piesele se îndreapta în aceeasi directie, iar albumul are astfel atmosfera compacta.

Un avantaj international si interetnic este si faptul ca versurile pieselor sunt în engleza. Dar Stubborn tot nemti ramân. Asta se cunoaste dupa forta si încapatânarea (ce coincidenta) de a face totul bine.

Merita ascultate si Tilt, Drugstore, Weekend Sunshine Hell. Toate înregistrate la un studio în 1998. Ultimele trei piese, din cele 9 câte contine demo-ul, sunt home-recorded. Diferenta? Nici una. Probabil, tara. Normalitatea lor si anormalitatea noastra.

Ultima piesa, War (has been declared) aduce mult cu Metallica. Din toate punctele de vedere.

Super trupa. Super demo. As vrea sa fiu printre cumparatorii primului album Stubborn. Printre fani sunt sigur.

www.stubborn.de

Trupa Dirty Shirt s-a format cândva în 1996, iar datorita talentului (si cred eu ca si ambitiei) au reusit sa câstige la Top T Buzau înregistrarea unui album de studio în 2000 – Very Dirty. În 2004 participa la Rock la Mures unde ne cunosc pe noi, sau noi îi cunoastem pe ei. Primim un demo, care ajunge în Macedonia, la o alta trupa pe care o sustinem – Point Blank. Asadar, ajungem sa ascultam în cele din urma materialul demo abia în 2005.

Nu as putea fi partinitoare daca as afirma ca este cel mai corect realizat demo pe care l-am ascultat pâna acum, asta din toate punctele de vedere. 11 piese, un videoclip, prezentare, contacte, componenta.

Stilul celor de la Dirty Shirt este în mare parte industrial, desi fiecare piesa în parte are atasata o lamurire asupra stilului sau amalgamului de stiluri abordate. Cd-ul începe în forta cu o super piesa – Bitch. Urmeaza o alta piesa agresiva – Tell me why –, pentru ca mai apoi sa ascult balada Loneliness, care ma scoate din întreaga schema hard.

Gone începe parca mult prea electrononic, si îmi inspira Depeche Mode. Rise trece iar în atmosferic, de data asta cu o voce feminina. Destul de interesant, tinând cont ca nu am prea auzit voci feminine în rock-ul românesc. Somnoroase pasarele este chiar poezia lui Mihai Eminescu interpretata doar vocal, dar destul de melodic si cu niste corzi vocale prea putin obisnuite. Licenta poetica de care se bucura un artist le-a permis si celor de la Dirty Shirt sa mai adauge un vers: „Numele meu este Dracula!”.

Ub este cea mai tare dintre toate, poate tocmai de aceea are si clip. La fel de electro-industrial ca restul pieselor, fiind în fapt un cover dupa Cine iubeste si lasa, varianta anglo-saxona. Revolution si Break up nu mi-au atras atentia, însa partea cea mai ciudata este ca Skizo îmi aminteste de o piesa Prodigy, de pe albumul scos în 2005. Daca facem ecuatia, demo-ul Dirty Shirt a iesit în 2004, ramâne un semn de întrebare.

În cazul în care ascultati electro, industrial sau metal puteti sa mergeti linistiti la un concert Dirty Shirt, iar daca nu mergeti pentru muzica, mergeti macar pentru show. Merita!

www.dirtyshirt.home.ro

Pâna sa particip la unul dintre concertele celor de la Sedativ (care se întâmpla, în Timisoara, prin luna martie), habar nu aveam ca putem vorbi de asa-zisul ethno-core. Acum, daca stau sa ma gândesc bine, cred ca în aceeasi oala intrau, într-un trecut îndepartat, si Zdob si Zdub (care se încapatâneaza înca sa uite de stilul ce i-a consacrat).

Acestea fiind spuse, demo-ul care îmi sonorizeaza boxele, apartine, în mod evident, trupei Sedativ. Nu contine decât patru piese si prezinta aceeasi carecteristica generala a materialelor de acest gen – suna mai asezat decât concertul live. Nu-mi pot da parerea în privinta a celorlalte trei piese, dar Zaraza este cu siguranta piesa populara (nu de muzica populara asa cum ne-a obisnuit regimul sa o numim, ci muzica pentru popor), o veche romanta a carei poveste – mai mult sau mai putin reala – am aflat-o din ultima carte semnata Mircea Cartarescu.

Asadar, prima piesa, Doina este mai putin cuminte decât ma asteptam. Destul de agresiva (asta în comparatie cu versurile). Zaraza suna mult mai bine, sau mai rock, decât în reclama aceea pentru nu mai stiu ce marca de vin (de fapt stiu, dar refuz reclama mascata). Striptease rural cred în proportie de 70% ca este productie proprie în ceea ce priveste versurile, dar suna bine, mai ales partea cu „Trage-ti fusta pe spinare!”. J Piesa asta este, cred eu, varianta româneasca pentru Jump Around – House of pain, în sensul ca te provoaca la sarit. Iar Imn pentru învingatori începe cu arhi-cunoscutul track al Vietii Satului, dar devine tot mai agresiva pe masura ce ia amploare. Dar, prea îmi aminteste de limbajul de lemn al „epocii de aur”.

Nu as fi crezul vreodata ca exista pe la noi trupe care chiar vor sa urmeze drumul celor de la Zdob si Zdub, dar daca vor ajunge acolo unde au reusit acestia sa ajunga fara sa treaca de la ethno-core (hai ca mi-am învatat lectia) la etno-pop, au tot respectul meu.

www.sedativ.ro